Să avem timp de poezie (late lunch inspirațional @ Poesia, cu gânduri pe final de iarnă)

Talentul meu e să fac poezie când scriu despre mâncare. Al vostru care e?*

Cine a mai citit ce scriu a observat asta, probabil, căci gurmandă cum sunt – și introspectă-, fac din mese un cult și tot îmi vin epitete și licențe poetice când îmi place ceva. Acum poezia s-a întâmplat la restaurantul cu același nume – Poesia -, la o cină, despre care o să scriu un pic cam mult, dar zic eu că merită citită postarea și pentru review și un pic printre rânduri. Cam de după-amiază până-n noapte a durat „late lunch-dinnerul” nostru  (de fapt), început când ziua se îmbina cu înseratul și nici nu părea a fi oră mai potrivită de savurat un Riesling (Kabinett “Blue Slate” -Dr.Loosen) care mi-a rămas și acum pe papile (eu băutoare, totuși, de roșu). 

Cam cât o noapte de revelion. Nu întâmplător spun asta și fac o paranteză să înțelegeți de ce: am sudat o chestie (mulțumesc, Zsolt!) pe care o știam demult – dar uităm, frate, de lucuri importante!

{„Sâmbătă avem revelion”, zice Zsolt. „Ce faci?!”, ne uităm noi unul la altul și la el că nu prea înțelegem. „Pe rit vechi sau ce?” „Nu, mă, facem așa, din când în când, câte un revelion – 4 pe an, că ne bucurăm de doar câteva zeci în viață și am zis să ne bucurăm mai des, să sărbătorim mai des, să facem mai multe”. }

Da, ar trebui să găsim mai des prilejuri de sărbătorit, nu doar la ocazii speciale, ar trebui de făcut mai des câte un revelion, să ne bucurăm de cei dragi, de o conversație,  de o cină bună și un vin cu ei. Să avem timp să ne facem câte un moment-poezie. Avem câteva zeci de revelioane în viață, să le facem mai multe. 

Să revin la subiectul postării. Păi nici nu e greu să faci revelion la restaurantul ăsta din cam orice masă. O să încerc să fiu foarte la obiect (cu toate licențele mele poetice de rigoare că nu pot să mă abțin. Nu-pot-să-mă-abțin!) Bun, concluzia generală după o masă la Poesia e că este greu să spui ce e mai bun aici. Dacă m-ai pune să indic trei …nuuuu, hai să fac altfel – să le spun pe cele ale căror gusturi îmi vin la primul remembering, așa.

foie_gras_poesia

-cocktailul cu King Crab (foto generic) cu avocado, măr, pe mousse tot de avocado și coniac flambe cu un fel de supă cremă de ardei roșu e a-fro-di-si-ac, tonul care vine ca un fel de sashimi pe guacamole, foarte fin, e proaspăt, așa gustos în simplitatea lui,  St. Jacques-urile cu ciuperci sotate cu un fel de sos cu ulei de măsline, spanac și lime – o combinație încântătoare. A, ba trebuia să încep cu foie gras-ul de gâscă, ba nu, că zisei că nu  fac top :), ăsta a venit cu niște mere caramelizate, prune și un sos sweet and sour cu coniac și încă ceva, cu un piure savuros și el.

poesia_interiorS-au mai succedat așa – paste (tagliolini) cu homar, corect făcute cum trebuie, simplu cu busuioc doar și un pic de roșie, pacheri cu funghi porcini și foie gras, risotta nero di sepia (unul dintre cele mai bune risotto gustate de mine și să nu vă aud că e ușor să faci risotto căci pe cât de simplu pare, pe atât e de greu de ieșit – e unul dintre cele mai dificil de potrivit dishuri, de aia nici nu prea găsesc locuri în care să îmi placă – mai e unul bun la Hilton, cu icre de somon Ikura și crab de Alaska).

lobster_poesia

A mai fost și un piept de rață cu compot de cireșe și niște vită cu ciuperci de pădure – rozalie și fragedă și să vă mai zic vreo două de panacotta și tiramisu? Cred că pozele vorbesc de la sine. Ah, vinurile: Cremant de Limoux, Blancs de Blancs – Gérard Bertrand,  Rieslingul  Dr.Loosen de care spuneam că a fost o descoperire frumoasă, iar Amaronne della Valpollicella mai cerea încă un pahar după primul. Cred că are vreo în jur de 200 de etichete meniul de vinuri, cam toate premium și superpremium, multe frumos ordonate în micuță cramă la susbsol.

 

Meniu_Poesia_St_Jacques.

Asta ar fi o masă de la care, cu greu, ne-am dat plecați și asta pentru că trebuia să mai ajungem într-un loc. Și o masă care rămâne în memorie. Pentru că, dincolo de gust, a fost și despre conversații frumoase și despre prietenie într-un grup care ne știm de mult timp, colegi din blogosferă, prieteni by default.

Și uite așa, fără să vrem  și poate fără să își dea seama Zsolt, i-a mai ieșit (și ne-a făcut și nouă) un Revelion. 

N.e. *Iar talentul lui Crăciun e să facă poze mișto că de aia am și luat de la el. Și al piariței  Pia că știe cu promovarea.

Poesia_Adriana_Popescu

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s